vineri, 12 octombrie 2012

Perfecționismul de toate zilele

Mașinile pe care le conducem sunt făcute din metal. Obiceiurile noastre sunt făcute din gândurile și sentimentele noastre. Mintea se poate schimba și, prin urmare, ne putem schimba și noi. Vă propun să discutăm despre perfecționism.
Ca perfecționiști, vă place precizia. Când vă angajați față de un proiect al dezvoltării personale, probabil că doriți să știți cât mai multe despre subiectul propus. Din experiența pe care am adunat-o, am observat că persoanele care au o tendință spre perfecționism cer să primească mai mult feed-back legat de ”diagnostic” decât celelalte persoane. Și are sens deplin. Informația înseamnă putere, iar perfecționiștii vor să aibă control. 

Nici măcar nu e o problemă. Cred că perfecționismul este endemic în cultura occidentală. Deși a caracteriza pe cineva cu ajutorul expresiei ”personalitate obsesiv-compulsivă” pare a fi util, din punctul de vedere al cunoașterii, mie mi se pare că este doar o modalitat de a exprima și de a descrie o normă și o tendință ale societăților contemporane. Expresiile psihiatrilor pot, cel mult, să ne ajute să identificăm ”mănunchiul” de comportamente și tipare cognitive ale unui perfecționist. 

Principala calitate a perfecționiștilor este, în opinia mea, capacitatea ridicată de a se automotiva - ceea ce îi plasează într-o poziție excelentă ca exploratori ai propriilor personalități. 

Există și câteva costuri ale perfecționismului. Mă refer la grija excesivă pentru detalii, dedicarea extremă față de muncă și productivitate, conștiinciozitatea excesivă, scrupulozitatea exagerată, rigiditatea în problemele de etică, reținerea în a delega sarcinile și reținerea în a ceda controlul. De fapt, ceea ce contează cel mai mult sunt motivele din spatele acestor simptome.

Putem observa că perfecționismul este, în mare măsură, rezultatul învățării și a condiționării. Eu îl înțeleg ca pe o strategie de adaptare în fața unui mediu invalidant, hipercritic și care pune presiune. Pe scurt, o strategie de autoapărare psihică. Mulți dintre perfecționiștii pe care i-am întâlnit au părinți ce nu au manifestat empatie și narcisiști. Dincolo de influența parentală, cultura este de asemenea importantă. Așa-numitele ”societăți dezvoltate” tind să accentueze eficiența, punctualitatea, disponibilitatea de a munci asiduu și concentrarea asupra detaliilor. În mod evident, acestea pot fi și simptomele care caracterizează perfecționismul. 

Perfecționismul poate fi orientat către sine sau către alții. Perfecționiștii orientați către propriile persoane sunt deosebit de exigenți cu ei înșiși: pentru orice greșeală pe care o fac, se autiînvinovățesc în maniera cea mai radicală și mai necruțătoare. Prin contrast, perfecționiștii orientați către ceilalți sunt printre cei mai acerbi critici ai celor din jurul lor. 

În literatura dedicată perfecționismului, se distinge între perfecționismul generalizat (situație în care atitudinea este extinsă asupra unui domeniu extins al vieții cotidiene) și perfecționismul de situație (când perfecționismul este limitat numai la anumite aspecte). Acesta din urmă poate fi foarte util, mai ales în cazul unor profesii precum chirurgia, controlor de trafic, contabil etc. Totuși, atunci când perfecționismul devine un mod de viață, avem de a face un modalitatea sa generalizată. Cred că acesta are anumite costuri și voi vorbi despre acestea în postările următoare.

Pe curând! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu