luni, 22 octombrie 2012

Încrederea în sine



Stima de sine și încrederea în noi înșine sunt resurse esențiale ale călătoriei spre împlinirea personală. Caracterul nostru este format în întregime de respectul pe care îl avem față de noi înșine, ceea ce este o condiție necesară a încrederii în sine. Încrederea în noi înșine este, de fapt, manifestarea stimei de sine în fața lumii. 

        Stima de sine reprezintă valoarea pe care ne-o atribuim nouă înșine, cât de mult ne prețuim. Admirația și credința în noi înșine ne definesc stima de sine. Succesul și împlinirea personală depind în mod decisiv de aceste sentimente. 

Probabil că principalul factor ce ne afectează stima de sine este nivelul de autocunoaștere. Persoanele care nu se cunosc suficient de bine pe ele însele nu pot avea o stimă de sine potrivită și, prin urmare, nu vor avea nici încredere în ele însele. Dar, cum ne putem cunoaște pe noi înșine mai bine?

Dacă ne oprim câteva momente și ne gândim la măreția noastră, în calitate de ființe umane, putem realiza imediat cât de speciali suntem. Orice îndoială față de noi înșine, deznădejde, singurătate sunt contrare statutului, măreției și posibilităților persoanei umane. Tocmai pentru că sunteți desăvârșirea creației, sunteți meniți pentru excelență, iar orice îndoială este exclusă. 

Opriți-vă câteva momente și descoperiți minunile din interiorul vostru, descoperiți locul eminent pe care îl ocupați în planul Lumii și descoperiți că sunteți ființele cele mai iubite ale Creației. Vocația voastră este exclusiv excelența. Sunteți singurele ființe care pot fi frumoase și bune pentru că vreți aceste lucruri. 

Încrederea în sine este prima oprire pe calea spre o viață de succes. Ea indică puterea și curajul întregii voastre ființe. Ea demonstrează capacitatea voastră de a înfrunta problemele ce apar în arena vieții. Încrederea în sine imprimă certitudinea existenței în însăși carnea voastră. Oferă măreție. Ne face speciali, în felul unic al fiecăruia. Încrederea în sine este condiția necesară a relațiilor frumoase și roditoare. Este antidotul sterilității. Cei încrezători și smeriți sunt frumoși și buni. Încrederea în sine se află la rădăcina creșterii și excelenței oricărei persoane umane. Este piatra de temelie a oricărui sistem sănătos de opinii – deoarece orice opinie începe cu încrederea în noi înșine.

Prin urmare:

Crede în tine, deoarece fericirea ta depinde de asta!
Crede în tine, astfel încât toată Creația să creadă în tine!
Crede în tine, astfel încât unicitatea ta să oglindească întreaga frumusețe a Lumii!

P.S. Cele de mai sus sunt ideile care stau la baza Atelierului de inteligență emoțională pe care l-am organizat duminică pentru cei mici. Tema a fost tocmai Încrederea în sine. Am dezbătut înțelesul acestui concept, ne-am jucat și am deprins atitudinea potrivită acestui ideal și am învățat câteva tehnici pentru a înfrunta situațiile în care ne simțim descurajați, speriați sau fără valoare. Pe scurt, am făcut primii pași pe acest drum extraordinar al descoperirii de sine și al autocunoașterii punând bazele dobândirii încrederii în sine. Le mulțumesc tuturor copiilor și părinților pentru bucuria și onoarea pe care mi le oferă făcând posibile aceste întâlniri. M-aș bucura enorm dacă ar fi din ce în ce mai mulți, deoarece ar însemna că lumea va fi din ce în ce mai plină de oameni frumoși.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu