luni, 21 mai 2012

Analogii despre realitate

Nu îmi place opoziția obiectiv-subiectiv. De fapt, nu prea înțeleg ce la ce se referă dihotomia asta. În opinia mea, orice concept, enunț sau teorie presupune o anumită pretenție de obiectivitate, adică are validitate într-un anumit domeniu. Desigur, vorbesc aici despre contextele ”reale”, nu despre contexte ludice sau didactice. Mai precis, vorbesc despre situațiile în care folosim un concept, un enunț sau o teorie având un obiectiv determinat.

Este real ce considerăm că este real. Cred că așa stau lucrurile, în mare măsură. În acest sens, realitatea este constituită prin intermediul unei perspective sau a mai multor perspective. Acesta este sensul la care mă voi limita în această postare.

Dar, dacă realitatea este o perspectivă, atunci cum demonstrezi o perspectivă? Cum demonstrezi că ceva este real? Fiind limitați numai la sensul de mai sus, rezultă că singura modalitate de a întemeia o perspectivă este să o ”experimentăm” atât ”din interior”, cât și ”din exterior”, plasându-ne, evident, într-o altă perspectivă. (Amețitor? Sper că nu!) Această ”pendulare” permite dobândirea unei perspective (ce altceva?) mai largi, bazată pe criterii utile și din ce în ce mai adecvate diferitelor scopuri pe care le avem.

Există mai multe analogii cu ajutorul cărora putem reprezenta această situație. Vă prezint astăzi două dintre ele, iar data viitoare voi vorbi despre cealaltă.



Analogia ochelarilor
Este una dintre cele mai cunoscute analogii. Apare chiar și în tratate de filosofie (vezi, de exemplu, Ludwig Wittgenstein, Cercetări filosofice). Astfel, o perspectivă este ca o pereche de lentile prin care privim lumea. Să presupunem că avem la dispoziție o pereche de lentile roșii și o pereche de lentile albastre. Să privim lumea prin lentilele albastre. Acum, demonstrați că perspectiva roșie este reală.

Cerința nu are foarte mult sens, nu-i așa? În primul rând, dacă veți căuta privind prin lentilele albastre, există posibilitatea să găsiți lentilele roșii, însă nu le veți vedea roșii. Eventual, le veți vedea violet. Pe de altă parte, nu veți avea posibilitatea să distingeți între lentilele roșii și cele violet, deoarece vor arăta la fel. 

Să presupunem că un prieten vă împrumută o pereche de lentile roșii. Atâta vreme cât veți privi exclusiv prin lentilele albastre, percepția pe care o aveți despre lentilele roșii va fi mult limitată, chiar dacă pretenția că vă uitați la niște lentile roșii este una întemeiată. Multe dintre cele pe care vi le spune prietenul vostru despre lentilele roșii vor fi ciudate. Evident, dacă veți purta lentilele roșii, perspectiva se va schimba radical, însă va fi, în continuare, doar o perspectivă. Limite analoge celor de mai sus vor apărea, inevitabil. 

Prin urmare, problema nu este de a abandona orice perspectivă - probabil că așa ceva este imposibil. MAi degrabă, problema este de a experimenta perspective diferite și, eventual, de a găsi perspective cât mai cuprinzătoare (asta este pentru cei leneși!). 

Analogia muntelui
Să presupunem că vă aflați la baza unui munte, fără să știți că în fața voastră se află un munte. Prin urmare, nu veți ști că există un vârf al muntelui, că este posibil ca peisajul să arate cu totul diferit de la înălțime. 

Să presupunem că știți despre existența muntelui din fața voastră și doriți să aflatți cum se vede peisajul de sus, din vârful muntelui. Dacă rămâneți la bază, ot ce puteți face este să vă imaginați. Soluția este să începeți să urcați. Pe măsură ce urcați, este posibil ca perspectiva să semene din ce în ce mai mult cu perspectiva finală (nu întotdeauna se întâmplă astfel: uneori, pădurea este atât de deasă, încât călătorul se transformă în credincios). Când ajungeți în vârf, știți exact care este perspectiva și, uneori, o puteți descrie. De multe ori însă, cuvintele nu sunt suficient de expresive pentru a formula o descriere convingătoare. De aceea, cuvintele sunt un substitut slab pentru trăirea plenară a experienței.




























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu