duminică, 11 martie 2012

Obiceiul de a fi supărați

În opinia mea, a avea drept obicei să te înfurii este ca și cum ai sta permanent în colț, având pe cap o căciulă cu urechi de măgar.

E familiar? Se întâmplă ceva și te enervezi. Se întâmplă altceva și te enervezi și mai tare. La un moment dat, atingi furia. Și atunci te dezlănțui. Strigi, urli, jignești, înjuri, rupi, spargi, lovești.


Însă, acesta este ultimul nivel pe care îl atingi. Niciodată nu poți depăși acest nivel și niciodată nu poți ocoli succesiunea ”furioasă”. 

A da vina pe alții este, pe de o parte, cel mai bun semn că ești atașat de acea problemă și nu îți dorești cu adevărat să o rezolvi. Cine nu este de acord, poate măcar să recunoască faptul că a da permanent vina pe alții este cea mai proastă metodă de a rezolva problema. 

Poate că ar fi mult mai folositor să te întrebi ce contribuție ai tu în crearea situațiilor ce îți permit să devii furios/furioasă. Care este cauza acestor nemulțumiri? Ce faci tu pentru a le crea altora ocazia să te irite? Și de ce este nevoie să fii furios pentru ca lucrurile să se întâmple așa cum dorești? 

În final, întrebarea cea mai importantă: cum anume procedezi că să devii furios/furioasă? Sau, altfel formulată: dacă cineva ar dori să devină tu, cum ar trebui să procedeze pentru a deveni furios/furioasă în maniera ta? 

Pe curând! :)


Un comentariu:

  1. Teoretic, dacă vorbim despre 'necesitatea de a fi furios', asta înseamnă că unii îşi falsifică supărarea. Practic, totul ar depinde de cei şapte ani de acasă, prezenţă de spirit şi o personalitate armonioasă pentru a evita asemenea ieşiri. Dar există şi excepţii de la regulă.
    De cele mai multe ori, într-un mediu de lucru aproape total lipsit de comunicare, este normal să apară aversiuni cauzate de conflictul de interese. Comportamentul tip 'vreau aia' şi 'o să bat din picior până îl obţin' se manifestă din fragedă pruncie, dar se modelează până în ipostaza în care ajungi să lucrezi pentru ceea ce vrei, dar oameni şi situaţii îţi stau în cale.
    Personal, nu-mi stăpânesc propriul sistem atât de bine (sau în mod conştient) încât să-mi induc o stare negativă anume direcţionată pe vătămarea unui grup social, iar tocmai asta face distincţia dintre o manifestare patologică am putea spune (fără a mai conta dacă individul este aware of) şi reacţiile, spre exemplificare, ale unei gorile scăpate de la Zoo. Cel mai interesant în punerea în evidenţă a unor asemenea chestiuni este modul în care iese la iveală ce ai fi putut face pentru a evita un moment în care penibilul devine şi mai penibil, odată lăsat 'nesupravegheat'.

    http://www.youtube.com/watch?v=H6r-TYGRBYE

    http://www.youtube.com/watch?v=lST1Qc7IPlE

    RăspundețiȘtergere