joi, 29 martie 2012

Dansul conflictului sănătos (2): Exorcizarea

Voi continua astăzi discuția pe care am început-o ieri

Jocul Observă rănile când încă sunt mici
O resursă crucială pentru a menține o relație puternică este abilitatea de a observa rănile până ajung să fie prea mari, sau până ajung la un anumit prag. 
  • Ce este o ”rană”?
  • Cum putem ști dacă  ceva (un cuvânt, un gest, o acțiune etc.) va răni pe cineva?
Adevărul este că nu putem ști niciodată cu certitudine ce va răni persoana iubită. Până nu îi observăm răspunsul. Răspunsul pe care îl primim este înțelesul a ceea ce comunicăm și el ne poate informa cu privire la înțelesul pe care persoana iubită îl dă termenului ”rană” sau ”jignire”. Ca și iubirea și frumusețea, rana se află în ochii celui ce simte.
 

Așadar, așa cum trebuie să învățăm comportamentele pe care partenerul nostru le asociază cu ”iubirea”, tot așa trebuie să învățăm echivalentele comportamentale ale ”rănii”. 
  • Ce anume te rănește?
  • La ce anume ești sensibil(ă)?
Dacă nu știu ce anume ar putea să-ți rănească sentimentele, să-ți sfâșie sentimentul demnității personale, să-ți traumatizeze speranțele, și visele și să-ți violeze valorile și convingerile, aș putea să-mi văd în continuare de treaba mea și să provoc suferință, fără ca măcar să am habar. 

Nu se întâmplă asta tot timpul? Terapeuții văd asta zilnic. Am făcut și eu asta în relațiile mele și este posibil că ați făcut-o și voi. Suntem într-o relație și ne zicem: ”Totul este bine!” Și, la un moment dat, totul explodează și se duce la dracu. Și ne întrebăm: ”Asta de unde a mai venit?” Și habar nu avem cum să răspundem...

Nu este de mirare că abilitatea de a anticipa rănile și de a le gestiona cât sunt încă mici este atât de importantă! Dacă așteptăm, dacă amânăm sau le ignorăm, există pericolul să crească și să nu mai poată fi vindecate.

Asta ne dorim? Sigur că nu! Prin urmare, este nevoie să dobândim abilitatea de a anticipa rănile și de a le observa și a le gestiona pe măsură ce apar. Putem începe prin a le anticipa. Ne putem aștepta chiar și ca sentimentele noastre să fie rănite din când în când. Și ne putem aștepta ca sentimentele persoanei iubite să fie rănite (de către noi), din când în când. 

Jocul Emoțiile negative sunt doar emoții
Odată ce ne adaptăm faptului că toți avem sentimentele rănite din când în când, este timpul să trăim adecvat exact acele momente. Este posibil ca pentru bărbați să fie mai dificil:
”Băieții nu plâng.”
”Fii puternic și suportă ca un bărbat.”
”Evită emoțiile. Îți vei pierde controlul.”

În măsura în care crezi că emoțiile nu sunt OK, că nu sunt legitime, că trebuie să nu le acceptăm sau să le recunoaștem, nu vei putea să joci acest joc. Asemenea idei ne exclud din joc, chiar de la început.

A îmbrățișa rănile înseamnă a primi emoțiile negative pe care le trăim așa cum sunt ele - doar emoții. Asta sunt ele: emoții - înregistrări somatice ale valorilor, convingerilor și evaluărilor noastre despre lume. Emoțiile nu sunt niște forțe ciudate și misterioase. Ele sunt raționale (sic!). Nu ne temem dacă nu avem gânduri că ne aflăm în pericol. Nu ne înfuriem dacă nu gândim că ne-au fost violate valorile.

Emoțiile ne învață despre noi înșine. Ele sunt reperele relației dintre harta noastră despre lume și experiența pe care o trăim. De aceea, fiecare emoție pe care o trăim este legitimă. Sigur că nu toate sunt la fel de utile, sau de adecvate, sau de productive. Este nevoie să le verificăm. Este nevoie să verificăm hărțile în funcție de cae operăm și abilitățile și răspunsurile pe care le folosim în relația noastră cu ceea ce este în afara noastră. 

Când persoana iubită se simte rănită, verifică! Primește acele emoții pentru a le înțelege! Ce tipare de gândire le creează? Ce experiențe a avut? Acordați tipm pentru a ”așeza” aceste lucruri cu persoana iubită. Puteți curața atmosfera și veți respira aer curat și proaspăt. Pentru a juca acest joc, întrebați:
  • În ultima săptămână, te-am rănit în vreun fel?
  • Ai simțit furie sau frustrare la adresa mea, pe care ai putea să le exprimi acum?
Este un foarte bun exercițiu de exorcizare a demonilor cât sunt pui.

Atât deocamdată. Vom continua data viitoare. Pe curând! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu