sâmbătă, 11 februarie 2012

Mitul disciplinei și cum să te simți ca un zeu

Este unul dintre miturile cele mai răspândite ale zilelor noastre: disciplina personală.

Pare că fiecare persoană sau o are, sau o caută. O au sportivii, în sensul disciplinei de a se antrena cât mai intens pentru a câștig; o au asceții, care se disciplinează pentru a parcurge drumul spiritual până la capăt. Iar în școală, este unul dintre obiectivele cele mai importante ale educației viitorilor adulți. 

Este doar un mit inutil.


Știind asta, cred că ne putem elibera de vina de a nu fi suficient de disciplinați și vom fi suficient de puternici să creăm acele obiceiuri pe care le dorim. 

Ce este disciplina? Cum stabilim cât avem și cât ne trebuie? Cum obținem o cantitate suplimentară? Dacă e nevoie de practică pentru a o obține, cum exersezi dacă ai disciplină zero? Dacă nu vrei să acționezi într-un anumit mod, cum folosești disciplina pentru a acționa? Care este diferența dintre disciplina personală și motivație?

Orice strategie am avea pentru a urma un anumit curs al acțiunii, este vorba despre motivație. De aceea, disciplina personală este doar un mit inutil. 

Atunci când oamenii vorbesc despre disciplină, au în vedere, de obicei, două idei. Prima se referă la caracterul coerent, sistematic, al unui domeniu al vieții personale. Unii vor să facă sport într-un mod sistematic, alții vor să muncească, iar alții vor alte lucruri.
Însă, aici este vorba despre construirea unor obiceiuri. A spune că e disciplină poate fi o alegere lingvistică. Însă, este o alegere derutantă, deoarece poate da impresia că există o entitate numită ”disciplină”. 

Dacă vorbim despre obiceiuri, putem vorbi despre motivație, stimuli, feed-back etc. Însă acestea nu sunt concepte obscure. Ele desemnează acțiuni bine specificate, ce pot fi urmate pentru a construi un anumit obicei. 

Obiceiurile sunt cheia spre coerența dorită, nu disciplina.

Folosim termenul ”disciplină” și pentru a ne referi la comportamentul ordonat, reglementat, al unui anumit grup de persoane. De exemplu, spunem că viața militară este una ”disciplinată”, sau spunem că educația unui copil presupune impunerea unei anumite ”discipline”. De multe ori, de prea multe ori, este doar un pretext pentru întărirea unei relații de putere.

 Pot mărturisi în ceea ce mă pivește: odată ce construim obiceiuri solide și productive, ne simțim minunat. Ne simțim puternici, discipinați și buni, chiar dacă întrupăm un mit. 

Probabil că așa se simțeau toți zeii antichității. :)
 


Un comentariu:

  1. Faceti mari confuzii, dupa parerea mea strict personala, cand spuneti: disciplina "este doar un mit inutil" si "obiceiurile sunt cheia spre coerența dorită, nu disciplina". Asa-zisul "obicei" si asa-zisa "disciplina" nu sunt doua concepte din care trebuie sa alegem una (asa cum ati formulat) ba dimpotriva aceste doua concepte fuzioneaza intre ele (lucreaza in echipa) si duc individul spre succes. De exemplu sa spunem ca doresc sa invat chineza si imi propun in fiecare zi sa studiez minim o ora chineza.Ca sa reusesc acest lucru trebuie sa imi formez acest obicei constant de a studia... Dar cum pot eu oare sa imi formez acest obicei? Imi impun o anumita disciplina si o respect (prin efort sustinut evident). Deci prin Disciplina (constanta) se formeaza Obiceiul (constant) care duce in final la Succes. Din acest motiv Disciplina este asa des discutata (de cei ce cauta progresul, evident).

    Daca stergeti acest comentariu inseamna ca v-am schimbat perceptia asupra notiunii de "disciplina", daca lasati acest comentariu inseamna ca puteti accepta ideea ca exista oameni cu pareri diferite.

    O zi placuta.

    RăspundețiȘtergere